Uneori,mi-e silă de...mine,de felul în care prives lumea,de agitaţia mea interioară,de bucuriile banale care mi se întîmplă,de micile certuri,de minuscule intrigi ce-şi ţes plasa ca un paianjen în jurul meu...Uneori vreau sa evadez din mine însămi si fiu cu totul alta să încep viaţa de la zero,aş vrea să uit de toţi şi toţi de mine,să mi se ştearga memoria ca în filme :D...Vreau ceva nou,o viata noua,vreau sa ating cerul cu mîna...sa ma trezesc intr-un lan de grîu alintată de razele soarelui...Uneori vreau să mă culc şi să nu mă mai scol caci am obosit să lupt cu toate încercarile veţii,simt că nu mai am putere şi dacă mai tin mult aşa,o sa explodeze tot ce este in inima aia micuţă dar plină cu detoate,de parcă ar fi cutia Pandorei.Şi mii frică că pot astfel sa înrautaţesc situaţia şi nu doar eu voi avea de suferit dar şi cei ce ma iubesc!Simt atîtea sentimente greu de explicat,şi ura şi iubire in acelaşi moment,fericire şi tristeţe,ca nici nu mai ştiu ce e cu mine...Dar inchid ochii şimi zic "huuuuuuuuuu o sa fie şi bine!!!"am trecut eu peste atîtea voi trece şi peste asta...Viata e plina de încercari si fiecare din noi ajungem la un moment de oboseala dar trebue sa ne ridicam pieptul inaite şi mai departe...Daca no sa ne încurajam noi pe noi atunci cine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu